Ce sunt graniţele? Cine stabilește granițele la nivel personal și cum le delimitează? Întrebări ale căror răspunsuri le vei descoperi în rândurile ce urmează.
Ca să ne putem familiariza cu termenul, voi aborda graniţele conform definiţiei din dicționar. Graniţele sunt limite ce separă două state, frontiere, hotare. Sunt cele ce stabilesc marginea unei proprietăţi. Acestea au ca scop protejarea spaţiului respectiv şi crearea siguranţei acestuia.
În ceea ce priveşte fiinţa umană, stabilirea graniţelor sănătoase în relaţia cu lumea exterioară, are un impact major asupra bunăstării şi echilibrului psihic. La nivel de persoană, găsim existente graniţele fizice prin pielea noastră. Aceasta protejează corpul de agenţii patogeni. Corpul este protejat de piele, dar de interior cine are grijă?
Pe aici nu se trece!
Graniţele personale, emoţionale şi mentale, sunt ceea ce noi am creat prin procesul de învăţare şi prin capacitatea de a imita. S-au consolidat ca valori, convingeri, credinţe şi ne ajută să ne delimităm de ceilalţi pentru a ne simţi în siguranţă. A pune limite/graniţe presupune schimbarea direcţiei dinspre relaţia cu lumea din jur către relaţia cu noi înşine.
A avea graniţe înseamnă a fi conştient de măsurile de care ai nevoie pentru ca întreaga ta fiinţă să fie protejată şi în siguranţă. Acest lucru este în RESPONSABILITATEA ta. Este calea de aliniere cu adevărata ta identitate, cu dorinţele tale şi pozitia ta dreaptă în faţa lumii.
Este procesul iubirii de sine ce poate să îi poate dezamăgească pe ceilalţi. Uneori aceasta impune schimbarea în relaţie cu lumea mai ales atunci când ceilalţi au fost mai presus decât propria persoană.
Atunci când funcţionezi pentru ceilalţi mulţi ani, fără să ţii cont de tine, de cum te simţi, de ce îţi doreşti, vei accepta ca fiind adevărat despre tine ceea ce ţi se impune. Astfel lumea din jur este autoritatea şi responsabilitatea în viaţa ta. Îi trasmiţi practic mesajul că nu ştii ce vrei şi că primeşti tot ce ţi se dă fără să alegi.
Motivul pentru care funcţionezi în acest fel este pentru că aşa ai învăţat şi ai găsit în asta un mod de a fi. Inhibarea propriei opinii vine inclusiv din dorinţa de nu îi supăra ce ceilalţi, de a nu îi dezamăgi, de a evita un conflict sau din teama de a fi respins, de a nu fii acceptat. Setarea graniţelor este o formă de respect şi iubire pentru tine, nu este o pedeapsă pentru ceilalţi.
Cum să ții în primul rând cont de tine?
1. A conştientiza care îţi sunt sentimentele, nevoile, dorinţele şi a le exprima curajos este un pas important. Este un pas către iubirea de sine, este procesul de cunoaştere şi învăţare despre cine eşti şi cum poţi acţiona în favoarea şi nu împotriva ta. De exemplu: a vorbi despre lucrurile care îţi plac/nu îţi plac şi a acţiona în acest sens. Dacă îţi place sushi vei alege un restaurant adecvat şi nu vei mânca ciorbă de perişoare pentru că vrea celălalt.
2. A învăţa să spui NU atunci când simţi acest lucru sporeşte încrederea în forţele proprii şi este o confirmare a puterii şi curajului de a fi tu.
A spune „da” dincolo de dorinţele tale este ca şi când, metaforic vorbind, a lăsa inamicul să intre pe teritoriul tău când tu te prefaci că dormi. Este o invazie permisă subtil ce te pune în poziţie de compromis permanent cu tine. Incapacitatea de a refuza este un sacrifiu al timpului personal, al resurselor fizice şi psihice.
A spune „nu” înseamnă că pentru tine tu eşti important, că sunt importante dorinţele, gândurile, emoţiile şi acţiunile tale.
3. A învăţa să te cunoşti mai bine printr-un proces de introspecţie. Poţi opta pentru poziţia de observator în care să te întrebi:
„Ce îmi doresc să fac în x situaţie?”
„Cum mă simt când x îmi impune acest lucru? Eu cum aş vrea de fapt să acţionez?”
„Cum este pentru mine să acţionez cum vor alţii?”
„Cât timp sunt dispus să fac acest compromis cu mine în favoarea celorlalţi?”
„Ce mă face fericit?”
„Cum aş petrece o zi din viaţa mea dacă mi-aş da voie să trăiesc după cum îmi doresc?”
Modul în care ne raportăm în exterior la lume este modul nostru unic de a fi. Cum am funcţionat până în prezent a fost oglindirea învăţării şi educaţiei. Nu este un mod bun sau rău, ci este un mod ce poate fi îmbunătăţit şi schimbat.
Atunci când avem grijă de corpul, de mintea şi emoţiile nostre, vom alege acţiuni, oameni şi lucruri care să ne onoreze. Suntem diferiţi şi aceasta ne face speciali.
A învăţa să te iubeşti presupune a te deschide cu bucurie, libertate, recunoştinţă, înţelegere şi compasiune pentru tot ceea ce eşti. Este un proces ce te va conduce către multiple schimbări interioare sau exterioare până când vei ajunge la forma ta perfecta şi completă.
