Sunt atât de multe discuții legate de perfecționism încât pare un subiect atât de dezbătut și cunoscut, însă în continuare există această tendință în foarte mulți dintre noi de a ne dori să fim sau să facem lucrurile perfect.
Ca sa începem cum trebuie, aș vrea întâi să definim cuvântul perfecționism : „Tendință de a atinge perfecțiunea. Tendință maladivă spre perfecțiune, care, ignorând, eliminând realizările parțiale, frânează orice realizare.” DEX 1998
Este interesant cum un cuvant care are a face cu ceva aparent ideal, perfecțiunea, are conotații atât de întunecate, precum obsesia și nerealizarea. Adevărul este însă că perfecționismul este o tendință bolnăvicioasă, pe care majoritatea o cultivăm din copilărie, în urma unor credințe pe care ni le formăm conform cărora cei din jur ne vor iubi, accepta și respecta doar în anumite condiții. Aceste condiții depind de natura experienței fiecăruia dintre noi și se manifestă diferit în viața de adult.
Perfecționismul este tiranic
Îți dă de lucru constant, deoarece este o luptă pe care nu o poți câștiga niciodată oricât de mult încerci. Însă noi insistăm. În cazul meu, perfecționismul s-a manifestat în nevoia de a fi bună la orice și de a ști tot ce se poate ști despre un anumit subiect. Standardele mele sunt foarte înalte: ori cunoști totul despre un subiect, ori nu cunoști nimic. Perfecționismul are și această calitate, de a fi alb sau negru. Nu există nuanțe de gri. Acest tip de perfecționism s-a manifestat în nevoia de a studia continuu, fără să mă simt vreodată pregatită cu adevărat. Norocul meu că am și un dram de curaj și de aventură în mine, și cu ajutorul celor din jurul meu, am fost impulsionată să merg înainte. Altfel, cred că aș fi fost în stare să studiez o viață întreagă fără să mă simt pregatită să pun în practică ceea ce studiez. O altă latură a perfecționismului, în special prezentă în partea de adolescență și tinerețe a fost legată de aspectul fizic. Nu exista să nu mă antrenez, să nu am grijă la ceea ce mănânc și cum mă îmbrac, deoarece era un aspect esențial al ființei mele, fără de care nu știam cu ce mă pot identifica. Iar din moment ce totul trebuia să fie perfect, așa trebuia să fiu și eu în corpul meu fizic, ceea ce vine cu multă suferință și lipsă de iubire de sine.
Începutul trezirii și al vindecării interioare
Un critic interior foarte puternic și lipsa de compasiune față de propria persoană au hrănit constant latura perfecționistă a personalității mele, până când m-am identificat atât de mult încât a ajuns să se manifeste fizic: de îndată ce standardele mele nu mai erau atinse, mă îmbolnăveam. Acesta a fost unul dintre semnalele de alarmă și cam tot atunci eram în mijlocul descoperirii de sine și a rezolvării multora dintre traumele și emoțiile reprimate din copilarie. Toate lucrurile au început să se lege, și chiar și latura de „people pleaser” sau persoană care face pe plac altora, a început să capete sens prin prisma perfecționistei care voia să fie să plăcută de toata lumea, să ajute pe toată lumea și să și primească mulțumire pentru asta. Desigur întreaga călătorie și acceptare au venit mai puțin plăcut și fluid decât aceste rânduri pe care le scriu. Au venit cu conștientizări puternice, cu situații neplăcute de confruntat în viață, cu despărțiri, durere, multă împotrivire și multe lacrimi. Însă merită tot drumul, deoarece simpla conștientizare și acceptare a faptului că sunt o perfecționistă și că pot schimba asta a venit cu atâta libertate și ușurare.
Semne că ești perfecționistă
În general, este ușor de recunoscut perfecționismul: de obicei se simte ca o stare de anxietate și permanentă insatisfacție. În plus, își găsește drumul în cam toate aspectele vieții când este prezent, iar în loc de relaxare și plăcere, experiența se transformă în corvoadă, stres și competitivitate. Nu reușești să te bucuri de nimic, deoarece nimic nu este suficient până nu este perfect. Spiritual vorbind, știm însă că lucrurile stau cu totul altfel, că perfecțiunea există dar nu este ceva ce putem atinge.
Perfecțiunea spirituală
Perfecțiunea prin prisma spiritualității este o senzație greu de descris, a uniunii cu inima și sufletul, în care găsești pacea eternă. Este sentimentul de bucurie infinită și se poate regăsi in momentele acelea care ne rămân întipărite în minte ca fericire pură sau iubire pură.
Pentru mine această stare de perfecțiune pură s-a așternut de multe ori în viața mea, dar doar pentru câteva clipe, clipe care însă au făcut noțiunea de timp și spațiu să dispară. Una dintre aceste clipe a fost cea în care îl puneam pe unul dintre băieții mei la somn după amiaza, într-o lună caldă de vară, și eu întinsă în pat lângă el, cu el îmbrățișându-mă, am simțit mirosul lui de copil și corpul cald lângă al meu și cumva am simțit cum sufletele noastre sunt împreună și în acel moment m-a cuprins un sentiment de fericire absolută, de iubire totală și necondiționată și o abundență de energie pozitivă. În aceste momente totul este perfect, nu mai trebuie să demonstrezi nimic, să fii nimeni. Ești și este suficient să fii fericit. Ești una cu iubirea. Întrebarea este cum menținem această stare mai mult de câteva clipite?
Starea de perfecțiune
În yoga, denumim această stare de perfecțiune PURNA, tradusa că împlinire, întreg, abundent, complet. Este o energie pe care o întâlnim peste tot, de la activitățile cele mai rutinare precum dusul gunoiului până la cele extraordinare precum un concert cu artistul preferat. Ironia este că idealul nostru de perfecțiune – care decurge din nevoia ego-ului de a explica și de a controla – ne ține departe de experiența perfecțiunii. Ca orice construcție a minții, încearcă să cuprindă starea explozivă, haotică și veselă ale realității, înlocuind-o cu o noțiune rigidă, artificială, a ceea ce credem noi că este potrivit sau frumos. Conditionați de educația și cultura noastră, cei mai mulți dintre noi nu se pot abține să nu trăiască sub tirania perfecțiunii. Cu toate acestea, perfecțiunea în sine nu este tiranul. Noțiunile noastre despre perfecțiune sunt cele care ne tiranizează. Când suntem în afara experienței perfecțiunii, tânjim după perfecțiune în timp ce idolatrizăm un standard care ne separă de aceasta. Când ne aflăm în ea, întrebarea „Cum pot păstra acest sentiment minunat?” ne îndepartează instantaneu de sentimentul pe care încercăm să-l păstrăm.
Conștientizarea aduce relaxarea
Pentru noi toți cei care încercăm să ne relaxăm, să ne îmbunătățim calitatea vieții, să ne dezvoltăm personal și spiritual, tendința către perfecțiune este cea care creeaza rigiditate chiar și în mijlocul tehnicii de relaxare. Este acel gând care în mijlocul unei clase de yoga se strecoară în mintea noastră și sună cam așa: Oare stau suficient în postură, oare doare suficient, oare se întinde suficient? Oare cum face cel de lângă mine postura atât de bine și mie nu îmi iese? Despre ce tot vorbește profesorul când spune că în yoga nu există competiție? Acesta este un mic exemplu care însă se poate extrapola într-o multitudine de situații în viața de zi cu zi. Nu te lăsa păcălită de momentele de relaxare, rămâi prezentă tot timpul și ascultă despre ce vorbește mintea ta, însaă cu distanță și obiectivitate. Începe să îți pui întrebări: cine vorbește acolo, cine se întreabă, cine observă că cineva se întreabă? Cu cât devenim mai conștienti de gândurile noastre, de tiparele pe care le repetăm continuu în diverse situații, de credințele moștenite și valorile preluate, cu atât mai repede putem ajunge într-un punct în care devenim mai blânzi cu noi. Aici se produce schimbarea: când devii mai blând cu tine, automat acest lucru se reflectă și în exterior și blândețea, compasiunea și iubirea se revarsă către cei din jurul tău cu mai multă autenticitate și efect.
Perfecționismul bun vs perfecționismul maladiv
Este adevărat: așa cum avem colesterol bun și colesterol rău, putem avea perfecționism pozitiv și perfecționism negativ. Nu este surprinzător ca ceea ce face diferența este felul în care ne simțim despre noi înșine. În „Perfectionism: Theory, Research, and Treatment”, psihologul DE Hamacheck definește perfectionismul normal ca fiind „munca pentru standarde rezonabile și realiste care sa conducă la un sentiment de mulțumire de sine și creșterea stimei de sine”, în timp ce „perfecționismul nevrotic este o tendința de a lupta pentru standarde excesiv de înalte și este motivat de frica de eșec și preocuparea de a nu-i dezamăgi pe ceilalți.” Carl Jung a mers mai departe: a spus că perfecționismul sănătos provine din dorința de totalitate și plenitudine, din nevoia umană fundamentală de individualizare și creștere spirituală.
Se pare că perfecționismul bun este acela care te ajută să te îmbunătățești, în care te raportezi la dezvoltarea proprie și ai obiective realiste și cu efecte pozitive. Perfecționismul negativ este acela în care focusul este pe frica de a eșua, nu pe a atinge excelența. Desigur, cel mai probabil acesta din urmă se dezvoltă în cele mai multe situații în cazurile în care copil fiind ai avut senzația tot timpul că pentru a fi iubit și acceptat de părinți a fost nevoie să îndeplinești anumite condiții.
Nu există un antidot mai bun împotriva perfecționismului decât cunoașterea că ești deja ceea ce cauți. Doar să-ți reamintești că perfecțiunea este în interiorul tău – chiar dacă se întâmplă să nu o simți în acest moment – poate înclina balanța și te poate ajuta să ieși dintr-o spirală perfecționistă negativă. De fiecare dată când faci efortul de a te accepta pe tine însăți și situația ta, slăbești strânsoarea dependenței de a-ți face practica, corpul sau viața „mai perfectă”. Această acceptare, totuși, trebuie să fie reală. Nu funcționeaza să spui „Mă accept așa cum sunt” atunci când o parte din tine este înfuriată sau îndurerată din cauza imperfecțiunilor tale percepute sau a defectelor imaginate. Tot ceea ce se întâmplă în acest caz este că îți impui o altă formă de perfecțiune.
Perfecționismul este un mod de a fi profund înrădăcinat. Și din moment ce ne afectează gândurile, emoțiile și acțiunile, a scăpa de perfecționismul negativ necesită muncă la toate aceste niveluri. Ajută să ai o agendă plină de strategii, astfel încât să poți experimenta și lucra cu cea care funcționează pentru tine în acest moment. Perfectioniștii negativi se mențin aproape întotdeauna la standarde de neatins. Apoi, când nu reușesc să le întâlnească, se pedepsesc singuri. Așa că ține minte, prima linie de apărare împotriva perfecționismului este să înveți cum să-ți dai permisiunea de a fi cine ești acolo unde ești. Acest nivel de permisiune este adesea cel mai mai bun start pentru a începe schimbarea.
Dacă te regăsești în aceste situații poți face un mic exercițiu în fiecare dimineață. Uită-te în oglindă și repetă de câteva ori: „Mă accept, mă iubesc, sunt acolo unde trebuie să fiu, mă bucur de fiecare moment și de călătorie.”
Namaste!
