Aprecierea și recunoștința sunt două „unelte” foarte la îndemâna noastră, care pot face schimbări miraculoase în viața noastră.
Aprecierea este o calitate frumoasă, plină de suflet, și oricine o poate avea, în orice situație: fiind recunoscătoare pentru micile bucurii ale vieții, pentru oportunitatea de a începe o nouă zi acolo unde ești, să fii recunoscătoare pentru locul perfect în care ești, mulțumită karmei și lui Dumnezeu. Recunoștința este dătătoare de viață.
Cu toate acestea, majoritatea dintre noi judecăm, este o practică comună în zilele noastre.
Cel mai adesea, oamenii își amintesc lucrurile rele pentru că ele au cel mai mare impact, mai ales în subconștientul nostru și ne iau prin surprindere. Lucrurile bune sunt cumva de așteptat și atuci avem tendința să le trecem cu vederea.
Dacă alții au lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult (bani, averi, relații), apare deseori gelozia. În loc să devenim geloși și acri pentru că ei au ceva ce noi nu avem, ar fi mai indicat să fim fericiți pentru ei și să ne gândim că și noi avem altceva. Viața nu este o competiție despre cine are mai mulți bani. Credem asta pentru că e o idee ce ne-a fost cumva implantata de-a lungul umanității. În orice caz, atunci când încetăm să ne mai disecăm viața, ne dăm seama că suntem cu toții binecuvântați să avem ceva, în feluri diferite. Datoria noastră este să ne oprim, să facem un efort și să recunoaștem binecuvântările, să apreciem și să fim recunoscători pentru tot ce avem, mai ales că oricând putem rămâne fără ele.
Ce luăm cu noi, de fapt, când plecăm?
Avem tot ce ne trebuie în sufletul nostru. Ne naștem doar cu un suflet și murim tot cu el. Cu alte cuvinte, nu ne naștem cu conturi în bancă și nici nu le luăm cu noi pe lumea cealaltă.
Nu cred că Dumnezeu ne va iubi mai mult dacă vom acumula mai multe bunuri materiale în viața aceasta. Dar cred că Dumnezeu ne va da mai mult dacă vom fi recunoscători pentru ceea ce avem deja și dacă vom iubi viața așa cum este ea și pe cei ce-i întâlnim în fiecare zi. Poate că omul fără adăpost nu are o casă, dar din pâinea lui hrănește un câine, și el, la rândul lui, îi oferă dragoste și recunoștință (dragoste pe care n-a primit-o de la semenii săi). Citind această poveste mi-am luat timp să reflectez asupra binecuvântărilor din viața mea și asupra a tot ceea ce am.
Acceptarea face loc grației divine
Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, fie că se cheamă un scop în viață sau un motiv pentru reîncarnare.
Când trăim în energia recunoștinței, lăsăm grația să ni se dezvăluie.
Felul de a trăi în recunoștință începe cu acceptarea noastră totală. De ce? Atunci când ne acceptăm cu totul – minte, trup, formă, culoare, totul – începe să dezvăluim/accesăm puterea noastră interioară. E ca și când Dumnezeu a așteptat în secret să întoarcă o cheie finală care să ne deschidă către noi înșine. E ca și când Dumnezeu a încercat să ascundă de noi propria noastră respingere. Nevoia de a fi plăcut de ceilalți ne ținea departe de a explora ceea ce avem deja. Dacă respingi ceva de la tine înseamnă că te îndepărtezi de tine. Fiecare dintre noi a simțit asta la un moment dat și este în mod straniu adevărat că suntem atât de iubiți de Univers încât acesta se ajustează, adaptează, acomodează el însuși pentru a se potrivi cu felul nostru de a gândi, simți și emționa din interior.
Așa încât dacă nu ne acceptăm pe deplin, începem să primim refuzuri, respingeri, întreruperi din exterior, de asemenea, acest lucru ne scoate din energia recunoștinței. Dar din momentul în care oprim separarea și începem să ne acceptăm, în același fel se va reflecta înapoi experiența dragostei, a acceptării și a onorării. Atunci viața devine dintr-o dată o baie de fericire și suntem din nou scufundați în energia recunoștinței.
Exerciții de recunoștință
Ce-ar fi să fim recunoscătoare acestui univers pentru ceea ce avem în fiecare zi: acest trup, inima, mâinile, picioarele, organele și sistemul imun, toate simțurile, vocea și sănătatea. Familia și prietenii. Chiar și mintea. Natura – animalele, păsările, plantele, râurile, oceanele, munții și deșerturile. Chiar și lecțiile de viață (dureroase) care ne ajută să ne schimbăm și să evoluăm spiritual. Profesorii – cei de la școală și cei care intră în viața noastră și ne învață – ghizii noștri spirituli. Ploaia, vântul, oxigenul care face viața posibilă. Soarele, Luna, Pământul și întregul Sistem Solar. Mâncarea pe care o avem asigurată în fiecare zi și multe altele. De asemenea, să fim recunoscători pentru ceea ce suntem pentru că noi cu toții contăm și putem face lumea mai bună.
Acum hai să ne întoarcem la apreciere, întorcând recunoștința către oamenii din viața noastră. Practicarea aprecierii înseamnă să-i abordezi pe cei față de care te simți recunoscător să-i privești în ochi și să le mărturisești cât de mult îi prețuiești. Dă exemple concrete. Găsește detalii pe care să le împărtășești pentru a-i face să înțeleagă că nu e un compliment superficial. Explică-i fiecăruia ce a făcut și cum te-a inspirat exemplul lui. Zâmbește-i, îmbrățișează-l, convinge-l că ești sincer. Cuvintele de apreciere nu sunt auzite prea des. Aceste întâlniri în care se explimă aprecierea nu se prea mai întâmplă în zilele noastre. Aprecierea cu dragoste este o forță care schimbă vieți și e așa de ușor de folosit. Apreciază liderii comunității, asociații de afaceri, mentorii spirituali, membrii familiei cât de des poți. Aprecierea cu dragoste este o formulă magică ce funcționează în ambele sensuri. Atunci când apreciem pe celălalt, ne înălțăm și noi.
Lucrul cu tine
În tradiția indiană există o practică denumită „munca la oglindă”. Trebuie să iei o coală de hârtie și un pix și să scrii toate lucrurile bune care ți s-au întâmplat în ultimii cinci ani. Lista va crește pe măsură ce memoria va fi stimulată. Dacă nu te poți gândi la niciun lucru bun, scrie următoarea afirmație de câteva ori: „Sunt o ființă spirituală de lumină ce crește și evoluează într-un ocean de experiențe”. Curând, îți va reveni memoria lucrurilor bune. Sentimentele de dragoste și apreciere vor începe să se răspândească către cei cu care ai împărtășit respectivele amintiri. Iertarea se va cerne din timpurile rele.
Poți sta, de asemenea, în fața oglinzii și în timp ce te uiți la tine, să-ți spui, tare, ca și când ai vorbi cu altă persoană: „Îți sunt recunoscătoare și apreciez că ești în viața mea”. Apoi descrie, în mai multe propoziții, tot binele pe cre l-ai făcut în ultimii cinci ani. Poți citi dintr-o listă de fapte bune pe care ai scris-o mai devreme. Vei vedea că reflexia din oglindă se va îmblânzi, va începe să zâmbească și va absorbi sentimentul fericit de apreciere. Odată ce acest proces va fi perfectat, vei putea începe să-i apreciezi și pe ceilalți în același mod. Cheia este să nu fii timidă. Nimeni nu e timid atunci când este nervos, de ce să fim timizi atunci când suntem fericiți și recunoscători?
Neuroplasticitatea – știința recunoștinței
Marele maestru mistic Eckhart spunea: „Dacă singura rugăciune pe care o spui în viață este mulțumesc, este suficient”. Prin exerciții de neuroplasticitate învăț oamenii cum să ancoreze aceste momente și emoții benefice. Cum să devenim conștienți de propriile noastre experiențe pozitive. Prin acest proces începem să creem structuri pozitive în creierul nostru, structuri ce ne ajută să căpătăm și mai mult experiențe de acest gen, deci mult mai multe surse de bucurie. Când ceva bun se întâmplă, trebuie să facem o pauză și să integrăm experiența, permițând emoțiilor pozitive să ne invadeze. Trăiește-le pe deplin, conștient, poți pune chiar mâna pe inima sau să-ți împreunezi mâinile pentru a ancora acest sentiment în corp. poi afirmă: „Sunt fericită, sunt recunoscătoare pentru acest moment de bucurie”.
Am petrecut mult timp în mânăstiri peste tot în India, dar în călătoria mea în Himalaya am învățat lucruri incredibile. Într-o zi, mergeam pe o cărare pe lângă ghețarul Gangotri, de unde izvorăște râul Gange. Aveam un rucsac greu în spate și mă chinuiam să urc. M-am decis să fac o pauză și să mă așez pe o stâncă. Eram îngrijorat pentru că era un drum lung și nu aveam cort. Văzusem și niște nori grei care se formau pe cer. Apoi am văzut un pustnic cu pieptul gol, care ținea în mână doar un bol de lemn pentru apă. M-a privit stând acolo, cu rucsacul în spate, sprijinit de stâncă și cu răsuflarea grea. S-a oprit și mi-a zâmbit. A fost cel mai cald și bun zâmbet pe care l-am primit vreodată. Mi-a zis într-o engleză din puținele cuvinte pe care le știa: „Dumnezeu te iubește așa de mult, tu de ce n-o faci?” M-a făcut să zîmbesc și am continuat călătoria plin de energie. A fost bine că am pornit la drum din nou pentru că în curând aveam să găsesc o peșteră unde să mă odihnesc, chiar înainte să înceapă o ploaie deasă. Stând acolo, am scris aceste rânduri pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care mi le-a trimis, înclusiv pentru acea persoană. Iată, împărtășesc acele gânduri de recunoștință pentru toți cei care au fost sau care vor veni în viața mea, a ta, a noastră.
„Acea persoană din viața ta”
Acea persoană care te-a văzut dincolo de aparențe. Acea persoană care avea sămânța iubirii, raza de lumină în ochi, care ți-a redat speranța. Acea persoană care te-a ghicit. Care te-a văzut așa cum ești. Acea persoană căreia i-a păsat de tine, pentru că a văzut ceva la tine ce poate nimeni altcineva n-a observat. Acel cineva care ți-a intrat în suflet și te-a înțeles cu adevărat. Care este cu adevărat interesată de tine, cine ești, cum percepi universul, marea, cerul, cum te simți când zâmbești, când plângi sau râzi.
Acel cineva care chiar vrea să te afle, spre deosebire de ceilalți care vor doar să afle despre tine. Și despre ce poți face pentru ei. Da, acea persoană a văzut ceva în tine, adevărata ta valoare, nu ceea ce arăți sau faci. Acea persoană este cu tine tot timpul într-un fel sau altul.
Dacă ai o asemnea persoană în viața ta, fii recunoscătoare. Dacă nu ai așa ceva, poate că e cazul să fii tu acea persoană în viața altcuiva.
Dacă asta îți dorești, ridică-te acum și ajută pe altcineva să simtă ceea ce vrei tu să simți. De astăzi, fă-ți un scop conștient din a fi acea persoană în viața celorlalți. Acesta este scopul de umanității. Să oferi dragostea pe care dorești s-o primești.
