De foarte multe ori, bolile sau afecțiunile pielii ne supără nu neapărat fizic, ci din cauza impactului psihic pe care îl au asupra noastră.
Vitiligo este o boală… vizibilă la nivelul pielii. Aceasta se manifestă prin apariția unor pete decolorate pe piele, pe diferite zone ale corpului, mai mici sau mai mari. Nu este o boală contagioasă sau care să pună viața în pericol, însă este o boală care ne afectează psihic. Pentru că decolorarea pielii este vizibilă. Iar pe noi ne interesează foarte mult ce spun ceilalți. Petele sunt albe, răspândite uniform sau nu pe suprafața corpului și cu atât mai vizibile cu cât culoarea pielii este mai închisă. Această afecțiune, încă insuficient cunoscută, se poate dezvolta la orice vârstă.
Cum și de ce apare mai exact?
Melanocitele sunt celulele care produc melanina, pigmentul care determină culoarea părului și a pielii. În clipa în care aceste melanocite sunt distruse sau nu mai funcționează bine, apare vitiligo.
Trebuie să știi că zonele depigmentate trebuie protejate în mod special de razele solare pentru că sunt mai sensibile la lumina soarelui, deci se pot arde mai ușor decât restul pielii.
Vitiligo este o boală autoimună, cauzată de mai mulți factori: stres, arsuri solare, factori ereditari. S-a constatat că zonele în care apare vitiligo se regăsesc de multe ori lângă răni sau julituri. De aceea, dacă vrei să te tatuezi și ai vitiligo va trebui să iei în calcul că este posibil ca în jurul zonelor pe care vrei să le „desenezi” vor apărea pete decolorate pentru că pielea este practic zgariată, agresată. Însa asta nu îți poate garanta nimeni, este doar o supoziție.
De obicei, petele apar pe mâini, picioare, în jurul articulațiilor, zona organelor genitale sau pe față. Petele sunt perfect simetrice sau aleatorii, răspândite fără o hartă anume.
Ce este bine de știut
Vitiligo este considerată o boală a stresului, a emoțiilor înfrânate, neeliberate. Atunci când ești ca o oală sub presiune, dar nu te exteriorizezi… organismul trage un semnal de alarmă. Se cunosc cazuri de persoane care după o zi foarte stresantă și-au numărat zeci de pete noi apărute.
De fapt, problema cea mai mare a acestei afecțiuni este disconfortul psihic.
Acesta este cu atât mai puternic în momentul în care petele apar pe față. Femeile pot folosi fonduri de ten cu putere mare de acoperire și pot estompa perfect petele. În cazul băieților este mai complicat. Până acum nu s-a observat niciodată o repigmentare a pielii.
Vitiligo nu trebuie să stigmatizeze
În ultimii ani, tot mai multe branduri au folosit În reclamele lor persoane care suferă de vitiligo tocmai pentru a scoate în evidență că aceasta nu e o problemă. Modelul american Winnie Harlow a apărut in reclame pentru brandurile H&M sau Desigual, pe copertele revistelor de modă și în editoriale de beauty spectaculoase. Este o femeie absolut superbă pe care îți este drag să o privești, chiar dacă pielea ei este atât de… pătată.
Nu uita, vitiligo nu este o boală contagioasă, deci nu te feri de aceste persoane și nici nu le privi insistent, este fix ce nu au nevoie din partea noastră.