Credem în puterea solidarității. Credem că împreună suntem mai puternici. În fiecare lună susținem o cauză umanitară dragă sufletului nostru și te invităm și pe tine să ni te alături. Unde-s mulți, puterea crește!
Luna aceasta susținem Asociația pentru prevenția și lupta împotriva cancerului AMAZONIA, condusă de Doamna Victoria Asanache, o femeie cu un suflet de aur ce a salvat mii de pacienți oncologici și le-a redat speranța și șansa la viață.
„Asociația pentru Prevenția și Lupta împotriva cancerului AMAZONIA”, prin programul său, oferă ajutor femeilor atât în prevenirea, cât și în depistarea și tratarea acestei maladii. Noi considerăm că informarea despre această maladie, tratamentul corespunzător, asistența medicală de specialitate și consilierea psihologică sunt drepturi de care orice persoană poate beneficia”- spune doamna Victoria Asanache, președintele Asociației.
AMAZONIA se ocupă de promovarea în țară și în străinătate a acțiunilor umanitare destinate protejării și promovării drepturilor și intereselor persoanelor diagnosticate cu cancer, susținerea materială și asistența pe perioada tratamentului și după, asistență psiho-socială și consiliere, integrarea în societate după tratament.